Cununia reprezintă renaștere. Renașterea unui nou și unic trup, al vostru, ca familie. Acest nou trup lasă de-o parte pe părinții care v-au plămădit pe fiecare în parte, și se naște din nou din părinți spirituali și sufleteșți, care sunt nașii de cununie. Ei vă stau alături în chip alegoric în timpul slujbei, așa cum se presupune că vă vor sta alături mereu în viață.
O căsnicie bună este uniunea a doi buni „iertători“.
Ruth Bell Graham – scriitoare
Ca mireasă eu însămi, și ca nașă, mai târziu, am simțit nemijlocit legătura care se creează în acele momente de mare încărcătură, când nașa întinde un șervețel salvator miresei care își trage nasul pentru că a lăcrimat (da, mi s-a întâmplat), când nașul îmbărbătează finul emoționat căruia i s-au tăiat picioarele (da, i s-a întâmplat), când ai pe cineva alături care a mai trecut prin asta, care știe, înțelege și simte cum să-ți fie alături.
În ortodoxie, nașii de cununie au o mare răspundere și astfel trebuie să îndeplinească anumite condiții și să dețină anumite calități – condiții obiective și obligatorii, calități subiective și… de dorit.
Condiții pe care trebuie să le îndeplinească nașii de cununie
Calitățile nașilor de cununie
La rândul lor, finii au anumite responsabilități și obligații. În primul rând, să aleagă în mod răspunzător nașii, apoi să-i consulte, să-i asculte și să-i respecte.
În ceea ce privește lucrurile practice, nașii sunt singurii participanți activi la slujbă, ei asistând și îndeplinind anumite gesturi împreună cu preotul (punerea verighetelor, punerea și ridicarea cununiilor) și tot ei sunt cei care țin lumânările celor doi miri, luminându-le în mod simbolic drumul și „angajându-se să le fie garanți sau chezași ai seriozității și trăiniciei vieții de familie pe care cei doi tineri o încep.” (Pr. Prof. Costel Bulgaru, Sfânta Taină a Cununiei, Editura Arhiepiscopiei Dunării de Jos, Galați, 2011, pp. 96-99)
