Nuntă

Lumânări de nuntă – simboluri și tradiții

Lumânări de nuntă

Printre cele mai puternice simboluri ale cununiei sunt cele două lumânări de nuntă – lumina credinței menită să vă călăuzească pe acest nou drum.

 

Eu sunt lumina lumii. De va veni cineva după Mine, nu va umbla întru întuneric, ci va avea lumina vieţii.

(Ioan 8,12)

 

Încă din cele mai vechi timpuri, civilizațiile străvechi au perceput focul ca reprezentând puritatea/purificarea, forța și speranța. Primele lumânări asemănătoare cu ceea ce știm azi, au fost făcute de egipteni, acum aproape 5000 de ani. Acestea erau folosite tot în timpul unor ceremonii și ritualuri. În tradiția ortodoxă, flacăra lumânării este simbol pentru curățenia sufletească, pentru bucurie, pentru forța credinței și a nădăjduinței. De aceea, de cele mai multe ori, o rugăciune se înalță aprinzând și o lumânare.

Cele două lumânări de nuntă

se aprind la începutul slujbei de cununie, de preot, de la sfeşnic, în mod simbolic – căci de la Dumnezeu își trage forță și viață noua familie. Ele sunt ținute de nași pe parcursul slujbei, de o parte și de alta a mirilor, nașul în partea dreaptă a mirelui și nașa în partea stângă a miresei. „Aceste lumânări sunt un simbol al luminii sau al căii celei adevărate pe care trebuie să meargă viitorii soți”. (Pr. Prof. Costel Bulgaru, Sfânta Taină a Cununiei, Editura Arhiepiscopiei Dunării de Jos, Galați, 2011, pp. 96-99)

Nașii sunt cei dintâi ce țin lumânările. Ei reprezintă un exemplu, iar flăcările lumânărilor reprezintă strălucirea lor ca modele de urmat. Tot de aceea, la sfârșitul slujbei, mirii ies din biserică purtând ei înșiși cele două lumânări de nuntă, simbolizând transformarea proprie în modele ale vieții de familie binecuvântate în biserică.

Sarea în bucate
Pune în coș

Dragobete de vedete

450,00 lei/buc.
Vine, vine primăvara
Pune în coș

Colț de primăvară

350,00 lei/buc.
Piculina Mandolina
Pune în coș

Visul unei nunţi de vară

350,00 lei/buc.
Hot
Cumințică levănțică
Pune în coș

Cuminţenie

350,00 lei/buc.

Simbolistică

În mod tradițional, lumânările rămâneau la miri până în a opta zi după cununie, când aceștia, împreună cu nașii mergeau la biserică pentru o scurtă rugăciune – „Rugăciune în a opta zi după cununie“, sau popular „dezlegarea cununiilor“. La sfârșitul acestei rugăciuni, mirii lăsau lumânările la biserica, pentru a fi arse în timpul slujbelor. Astăzi, pentru că Biserica nu mai are nevoie de astfel de „donații“, preoții recomandă ca lumânările să fie păstrate cu grijă și arse în momente importante: la aniversări ale căsătoriei, la ceas de mare bucurie (nașterea copiilor, de exemplu) — căci focul este bucurie — sau dimpotrivă, în clipe de cumpănă (neînțelegeri, suferințe) — căci focul este forță și speranță — sau în perioade în care se iau decizii importante pentru familie — căci focul alungă întunericul și luminează calea.

Explicația și simbolistica e simplă: să facem toate lucrurile într-o lumină bună, călăuzitoare pe drumul cel drept, să nu ne abatem de la iubire și credință, și să aprindem acea flacără a speranței în cele mai grele momente.

De reținut

Câteodată cele mai puternice simboluri stau în lucrurile cele mai banale. Suntem atât de obisnuti cu sintagma „lumânări de nuntă“ și atât de familiarizați cu imaginea lor în strânsă legătură cu slujba religioasă, încât nu mai percepem simbolistica profundă care le însoțește. Prețuiește-ți lumânările de nuntă, aprinde-le din când în când, așa cum ai aprinde flacăra iubirii, și adu-ți aminte ce reprezintă: puritate, bucurie și speranța…

… Și nu lăsa niciodată o lumânare să ardă nesupravegheată :))

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *